Image Map

Programul EURATOM-RO FISIUNE SI RADIOPROTECTIE

Informații generale

România participă din anul 2015 în cadrul programului EURATOM pentru fisiune și radioprotecție, ca membru, la proiectul european comun CONCERT („European Joint Programme for the Integration of Radiation Protection Research”/COFUND-EJP), pentru care Comisia Europeană (reprezentantul EURATOM) a acordat Grantul nr. 662287/2015. Coordonatorul proiectului CONCERT a fost BfS - Bundesamt fur Strahlenschutz, Germania.

În perioada 2022-2027 cercetările în domeniul radioprotecției vor fi finanțate de către Comisia Europeană, în cadrul Programului EURATOM (Fisiune și radioprotecție), prin proiectul (de tip COFUND-EJP) „Partnership for European research in radiation protection and detection of ionising radiation: towards a safer use and improved protection of the environment and human health” realizat de un larg consorțiu european PIANOFORTE – - Grantul nr. 101061037/2022. Consorțiul este format din 58 de parteneri din 22 de țări ale Uniunii Europene, precum și Regatul Unit și Norvegia și este coordonat de Institute for Radiation Protection and Nuclear Safety (IRSN) din Franța. În plus, șase platforme Europene de Cercetare participă la implementarea proiectului:

Aceste platforme actualizează și îmbunătățesc Agendele de Cercetare Strategică (SRA), prioritizează activitățile de cercetare și pregătesc hărți de cercetare pe termen lung.

Institutul de Fizică Atomică (IFA) care îndeplinește și rolul de conducător al Programului EURATOM-RO, coordonează participarea României în cadrul proiectului PIANOFORTE. Partenerii din cadrul proiectului PIANOFORTE își propun să consolideze cercetarea la nivelul Uniunii Europene și comunitatea științifică din domeniul protecției împotriva radiațiilor.

Prin programul EURATOM-RO Fisiune pot solicita finanțare națională instituțiile participante la consorțiile care vor fi declarate câștigătoare la Apelurile lansate în cadrul proiectului PIANOFORTE.

Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) pentru perioada 2022-2027 a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului (HG) nr. 933/2022. Principalul instrument de implementare a Strategiei naționale de CDI îl reprezintă Planul Național de CDI (PNCDI), instrument prin care se finanțează și activitățile de cercetare-dezvoltare (CD) ale instituțiilor din România la programele și proiectele EURATOM Fisiune.

Participarea la programul științific EURATOM Fisiune reprezintă o prioritate strategică a sistemului de CDI din România. În conformitate cu HG nr. 1188/2022 pentru aprobarea PNCDI pentru perioada 2022-2027 (PNCDI IV), activitățile de CD ale instituțiilor românești participante la EURATOM se finanțează prin Programul 5.9 - Cercetare în domenii de interes strategic, Subprogramul 5.9.2 - Participare la organismele și programele internaționale de cercetare în domeniul atomic și subatomic, Modulul EURATOM-RO.



Copyright © 2024 Institutul de Fizica Atomica